Istoricul localităţii
Conform tradiţiei bazate pe o inscripţie lapidară, anul 1202 ar fi anul începuturilor bisericii actuale "Sfânta Paraschiva". Evenimentul nu este confirmat ştiinţific şi dovezile istorice infirmă o atestare atât de timpurie a localităţii, cel puţin pe locul şi în configuraţia actuală. Faptul că a existat un centru cu populaţie autohtonă închegat politic în zonă este sigur, dovadă fiind descoperirile arheologice de la "Cetatea scurtă" din Orlat, datată de Thomas Naglor undeva la începutul secolului al XII-lea. Cert este că prima atestare scrisă o avem la 1476: "Awendorff villa Wlachicalis villanorum de Insula Cristiana". Alte atestări sunt din secolul al XVI-lea, în legatură cu unele conflicte cu localitatea Cristian pentru păşunile din munţi. Un document din 1558 menţionează construcţia unei Mănăstiri Negre ce pare a fi fost ortodoxă.
În anul 1785, conform conscripţiei efectuate, în comună erau 365 de case, iar în 1894 s-a ajuns la 600, două din cinci fiind clădite din piatră şi cărămidă, aspect ce arată o preocupare a gurenilor şi în general a mărginenilor pentru construirea unor clădiri solide şi stabile. De fapt, evenimentele negative înregistrate de-a lungul timpului au necesitat o schimbare structurală. Nu ştim care era situaţia în anul 1380, când a fost pentru prima dată menţionată comuna Gura Rîului, dar din documentele vremii rezultă că, secole în şir, tot ce se construia era din lemn şi cu acoperiş din paie. Începând cu sec. al XVI-lea au început să apară ici-colo câte o clădire parţială din piatră. La construcţiile ulterioare de locuinţe s-a avut în vedere, la proiectare, forma cea mai potrivită pentru a putea fi protejate în general, de incendii.
Începutul sec. XX produce modificări de esenţă în construcţii, gurenii fiind preocupaţi de construirea unor case mai solide, la început din lemn şi piatră, din lemn şi cărămidă, iar apoi din piatră şi cărămidă, cu acoperiş din lemn. Tipul de case din Gura Rîului arată şi astăzi, în unele gospodarii, trei faze, şi anume: una a construcţiei vechi, din lemn, a doua a construcţiei de tranziţie din lemn şi zid, şi a treia, tipul nou, numai din zid.
Vatra Satului este structurată pe ambele maluri ale Cibinului, aici fiind artera principală din care se desprind o serie de străzi laterale. Configuraţia aminteşte de începuturile unui sat înşirat de-a lungul văii. Ulterior acesta a fost sistematizat, la început sub influenţa satelor săseşti apropiate, cel mai probabil al comunei Cristian, apoi la intervenţia organizată a autoritaţiilor habsburgice.
Aceasta este întretăiată de o reţea de uliţe neregulate, având ca ax strada Lungă, ce străbate aşezarea dintr-un capăt în celălalt, pe direcţia nord-vest, sus-vest. De pe la jumătatea satului, mai bine zis din piaţă se desprinde uliţa mare.
La Gura Rîului, aproape în totalitate, locuinţele sunt aşezate la stradă, iar în partea din spate se află nelipsita aură cu „felderele" pentru nutreţ şi grajdul pentru vite. De asemenea, cu mici excepţii, gurenii mai au şopru în curte, pentru diferite utilităţi. Pavatul cu piatră al curţilor a început în secolul XIX, în prezent, cu mici excepţii, neexistând curte nepavată.
Repere istorice şi culturale. Este de apreciat faptul că în comună Gura Rîului, tradiţiile şi obiceiurile vechi încă se mai păstrează. Un rol îl are şi tineretul care a preluat tradiţiile şi obiceiurile de la cei în vârstă.
Ei au dansuri foarte vechi pe care le joacă cu pasiune (Căluţul, Fecioreasca, Danţul). "Butea"sau "Ceata Junilor" este un obicei legat de săbătorile de iarnă. Se alege o "gazdă", unde "ficiorii" învaţă colinde. Înainte de sărbători, junii ridică în piaţa satului un brad frumos, apoi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, joacă dansuri populare specifice în târg şi pe la casele oamenilor, de la Crăciun şi până la Anul Nou.
Junii îmbrăcaţi în costume populare merg la casele fetelor pentru a le chema la petrecere. Are loc un dialog specific cu părinţii fetelor, apoi sunt serviţi cu vin şi plăcinte. Seara, la gazda junilor, se strâng multe fete pe care le întâmpină crâşmarul, casierul şi ceilalţi juni.
Altă tradiţie păstrată o reprezintă "Cetele de crai". Sunt între 4 şi 7 cete (grupuri) de 4 copii, fiecare având rolul lui Irod şi a celor trei magi. Copiii merg pe la casele oamenilor în costum şi recită o poezie foarte ritmată.
Colindatul se face în fiecare an în Ajunul Crăciunului. Grupuri de colindători, fete, băieţi, copii sau adulţi merg la colindat din casă în casă, fiind răsplatiţi după datină cu mere, nuci şi covrigi.
S-a încercat revitalizarea unui obicei străvechi, "Buzduganul", prin grupul vocal "Floare de bujor". Acest obicei a fost descoperit şi prezentat scenic.
De Rusalii se obisnuieşte să se ofere copiilor, căni de ceramică, porţelan sau email, umplute cu bomboane sau biscuiţi. Tot acum, în "pavilion", formaţia de căluşari a satului prezintă publicului dansuri populare locale.
De Ispas, batrânii îşi fac brâie de leuştean cu care se leagă la mijloc în credinţa că vor scăpa de boli. Se zice că în ziua de Ispas creşte iarba cea mai grasă.
Vechii meşteşugari se pot mândri cu o instalaţie confecţionată din lemn, numită piua de ulei, utilizată şi astăzi de săteni pentru obţinerea uleiului din seminţe de dovleac.
Pentru salvarea şi conservarea unui expresiv şi reprezentativ patrimoniu care ilustrează modul de viaţă tradiţional, s-a înfiinţat în anul 1969 un muzeu sătesc din donaţia a peste 1100 obiecte.
Expoziţia muzeală este prezentată în incinta căminului cultural din localitate şi cuprinde obiecte de artă de toate genurile: ţesături ornamentale, costume populare, lucrări în piele şi lemn, mobilier, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, icoane pe sticlă etc.
